|
În ultimii ani piaţa procesoarelor desktop a cunoscut câteva răsturnări savuroase de situaţie, transformări care au creat tabere, dispute, presupuneri, simpatii sau antipatii. Ne-am obişnuit ca periodic să asistăm la o mică revoluţie în domeniu, apariţia unei noi serii de procesoare aparţinând fiecăruia dintre cei doi giganţi în domeniu (Intel şi AMD) schimbând nu o dată scala de valori în privinţa puterii de calcul.
Probabil că şi acum ne aflăm în pragul unei revoluţii, din moment ce se pare că mult-trâmbiţatul Penryn va reprezenta doar un scurt popas în trecerea rapidă către următoarea generaţie de procesoare Intel, cunoscute deocamdată sub numele de cod Nehalem. Daca Penryn aduce în plus procesul de fabricaţie de 45 nanometri, Nehalem ar trebui să reprezinte o nouă generaţie, cu o arhitectură mult îmbunătăţită şi modele nativ multi-core. Pe de altă parte, AMD trebuie să recupereze terenul pierdut în ultimii doi ani, compania fiind practic obligată să producă o soluţie care să poată ţine piept avalanşei de procesoare mai mult decât capabile, livrate pe piaţă de către concurentul din Santa Clara. Astfel, întreaga suflare IT aşteaptă cu nerăbdare lansarea noii generaţii de procesoare AMD, cunoscute sub numele de cod Phenom, produse care ar trebui să-i asigure companiei din Sunnyvale revirimentul pe o piaţă a procesoarelor desktop atât de acerb disputată. Cu siguranţă că lunile care vor urma vor fi pline de surprize plăcute, sau mai puţin plăcute, pentru fanii IT, lansarea unor noi generaţii de procesoare urmând să aducă, probabil, sporul de performanţă preconizat. Va fi însă şi o luptă crâncenă a departamentelor de marketing, dispută care se va răsfrânge şi asupra preţurilor procesoarelor din generaţia actuală. Cunoscând toate aceste detalii, ne-am gândit că nu ar strica un duel între două procesoare aparţinând unor generaţii diferite, un test al cărui scop nu este acela de a afla un câştigător, acesta fiind cunoscut chiar de la început, ci de a analiza oportunitatea schimbării platformei exact în acest moment, când se anunţă ca iminente lansările de noi CPU-uri Intel şi AMD.
La momentul apariţiei lor pe piaţă, procesoarele Core 2 Duo au fost privite ca reale inovaţii, introducând o putere de calcul imensă, o administrare inteligentă a memoriei cache, precum şi posibilităţi impresionante de overclocking. Practic, procesoarele Intel au întrerupt fără drept de apel supremaţia modelelor AMD, dovedindu-se superioare ultimilor din toate punctele de vedere. Istoria se repetă, deoarece în urmă cu numai câţiva ani, cu toate că fanii Intel nu au vrut să accepte acest lucru, o mişcare similară fusese declanşată de către AMD odată cu lansarea lui Athlon 64.
Chiar dacă ne-am convins cu toţii de uriaşa puterea de calcul de care beneficiază procesoarele Conroe, supremaţia acestora fiind de netăgăduit, oare cât de mare este în realitate sporul de performanţă şi cât de rentabilă s-ar dovedi schimbarea platformei în acest moment?
Încă de la început, trebuie să precizăm că acest articol nu se adresează neapărat împătimiţilor de "overclocking and benching". Pentru cei care muncesc nopţi la rând pentru 1 secundă mai puţin în Super Pi ori pentru 20 frame-uri în plus în Nature, acest test este complet irelevant. Pentru cei care vor să ruleze ultimele jocuri pe monitoare de 24", cu toate setările la maximum, acest test este, fireşte, irelevant. Pentru cei care simt cum le creste ego-ul atunci când îşi adaugă o componentă "de top" în semnături, nu este indicată lecturarea acestui articol. Versus-ul de faţă este dedicat gamer-ului ocazional, sau mai puţin pretenţios, utilizatorului care face câte puţin din toate, elevului ori studentului pasionat dar cu "posibilităţi" de upgrade reduse.
Sunt puse faţă în faţă două procesoare pe care eu le consider "cai de bătaie", fiecare pentru generaţia din care fac parte, procesoare foarte asemănătoare din punct de vedere al poziţiei ocupate pe piaţă în momentul de glorie al fiecăruia. Aşadar, protagoniştii acestui articol sunt: - AMD Athlon 64 "San Diego" 3700+, preferatul entuziaştilor, care atingea (cu ajutorul overclocking-ului) aceleaşi performanţe ca ale fraţilor săi mai mari, 4000+ sau FX-55, însă la un preţ sensibil mai mic.
- Intel Core 2 Duo E6600, un model care prin ridicarea frecvenţei egalează, sau chiar depăşeşte uşor, performanţele singurelor dual core-uri cotate mai bine (la momentul apariţiei), procesoarele E6700 şi X6800.
Practic, la fel ca şi în cazul familiei San Diego, singura diferenţă între cele trei procesoare este dată de multiplicator. De ce Athlon 64 3700+ şi nu un dual core AMD ? Pe lângă motivele amintite mai înainte, acestea sunt cele două platforme care ne-au stat la dispoziţie pentru efectuarea testelor. Platforma de test | Platforma | AMD | Intel | | Procesor | Athlon 64 San Diego 3700+ @ 2750Mhz (250x11) | Core 2 Duo E6600 @ 2754Mhz (306x9) | Placă de bază
| Asus A8N-SLI (chipset Nvidia nForce4 SLI) | DFI Infinity P965-S (chipset Intel i965) | | Memorii | 2x1 GB Kingmax DDR400 @ 200Mhz 2,5-3-3-7 2T | 2x1 GB Mushkin DDR2 800 @ 460Mhz 5-5-5-15 2T | Placă video
| Ati Radeon X1650Pro | Hard disk
| Western Digital WD2500KS
|
Procedura de testare
S-au folosit pentru testare atât benchmark-uri sintetice, cât şi aplicaţii şi jocuri. Toate testele au fost rulate fără nici un fel de optimizare sau tweak. Sistemul de operare a fost Windows XP SP2, cu actualizările efectuate. S-a folosit ultimul driver disponibil pentru placa video (Catalyst 7.7) şi ultimul DirectX 9 (9.0c august 2007). - 3DMark 2001 - default;
- 3DMArk 2003 - default;
- 3DMark 2005 - default;
- DOOM 3 - 640x480 - Low;
- DOOM 3 - 800x600 - High;
- DOOM 3 - 1024x768 - High;
- LostPlanet - 1024x768 Default (vezi screenshot cu setările; am pus acelaşi "default" pentru ambele procesoare, deoarece setările implicite se adaptează în funcţie de configuraţie. Deci trebuie puse manual pentru a avea singuranţa folosirii aceloraşi setări indiferent de sistem);
- LostPlanet - 640x480 Low;
- Unigine - 1024x768 - High (setările în screenshot);
- SuperPI 1M;
- Hexus PiFast;
- WPrime 32M - este optimizat pentru multi-core;
- SuperPrime 5E7 - este optimizat pentru multi-core;
- Cinebench 9.5 - single/dual core;
- Metabench;
- Nuclearus - este optimizat pentru multi-core;
- WinRar;
- Encodare DivX cu Dr.DivX 2 - am folosit secvenţa de final din filmul "God Bye Lenin", de pe DVD-ul original, un fişier VOB de 127 MB. Acesta a fost convertit în format divX cu ajutorul utilitarului Dr. DivX 2, cu setările High Performance, 1 pass, 1000kbps bitrate pentru codarea video, 128kbps bitrate pentru codarea audio. Fişierul rezultat a fost unul divX, cu dimensiunea de 45 MB. Am urmărit atât framerate-ul la care se face codarea video (cu cât mai mare, cu atât mai bine), cât şi timpul total în care este efectuată codarea (mai mic, mai bine);
- Sandra CPU Arithmetic;
- Sandra CPU Multimedia;
- Sandra Memory Bandwidth - pentru a compara performanţele ansamblului chipset/memorie.
* Majoritatea aplicaţiilor de mai sus pot fi descărcate chiar de pe site-ul nostru , cu o rată de transfer foarte bună. 3DMark 2001 – Este cel mai longeviv benchmark din industrie, iar acest lucru se datorează atributelor sale incontestabile. Practic, fiecare componentă este supusă stresului în 3DM2001, procesorul, memoria RAM, CPU-ul sau memoria plăcii grafice fiind încercate la la maximum, fiecare în cel puţin unul din cele şapte teste la care este supus sistemul nostru atunci când rulăm acest benchmark. 3DMark 2001 scalează perfect cu performanţele procesorului şi ale subsistemului grafic, fiind considerat şi în zilele noastre, la şase ani de la lansare, cel mai complet benchmark pentru CPU /RAM/Placă video. În cazul de faţă, sporul de performanţă adus de Conroe este de 19%. Evident, acesta creşte substanţial odată cu ridicarea frecvenţei procesorului.
3DMark 2003 – Din toata seria 3DMark, acest benchmark este cel mai puţin influenţat de processor, placa video fiind aceea care contează într-o proporţie covârşitoare. De aceea, sporul de performanţă adus de Conroe în acest caz este de numai 6%.
3DMark 2005 – Primul benchmark din serie cu support pentru DirectX 9.0c. Diferenţa de performanţă este de 10%.
Doom 3 – spre deosebire de testele sintetice, jocurile ne ajută să ne formăm o imagine mai clară a performanţelor sistemului în condiţii real-life. Regula este simplă: cu cât rezoluţia este mai mică, cu atât mai mare este aportul procesorului. Invers, cu cât rezoluţia este mai mare, cu atât mai mult scorul va fi influenţat de placa grafică, aportul procesorului peste o anumită rezoluţie tinzând către zero. Astfel, rezultatele au fluctuat în funcţie de rezoluţie, înregistrând o diferenţă de performanţă de 26% la rezoluţia de 640x480 şi cu setările de calitate pe Low, de 16% la 800x600 cu setările High şi de numai 2% la 1024x768 High. Lost Planet – reprezentând unul dintre jocurile next-gen care vor fi lansate în perioada imediat următoare, Lost Planet este - în primul rând - un bun test pentru plăcile grafice. La rezoluţia de 640x480 cu setările de calitate pe minim, diferenţa de performanţă este de 30%, în timp ce la 1024x768 – medium, sporul de performanţă este un uimitor 0 % ! Acest fapt se explică prin cerinţele ridicate ale engine-ului grafic, cerinţe care impun folosirea unei card video mult mai performant decât cel folosit în cadrul acestui test. Unigine – este un motor grafic destinat jocurilor next-gen. Abundenţa vizuală şi înalta dependenţă de placa video plasează procesorul în planul secund, diferenţa între cele două participante la acest test, la setările 1024x768 – High, fiind de numai 1%.  
SuperPi 1M – Este cel mai disputat benchmark la ora actuală, obţinerea unui scor cât mai bun reprezentând o adevarată menire pentru cei mai pasionaţi. SuperPi foloseşte la maximum procesorul şi memoria RAM, însa doar în mod single-core. Intrând în domeniul benchmark-urilor sintetice destinate cu precădere procesorului, abia acum încep să se observe adevăratele diferenţe – 41% spor adus de Conroe (în mod single-core).  
Hexus PiFast – deşi este un benchmark mai puţin cunoscut şi îndrăgit decât SuperPi, PiFast face parte din categoria selectă a benchmark-urilor incluse pe lista HWBot, comunitate care se ocupa cu ierarhizarea pasionaţilor de overclocking la nivel mondial. Diferenţa de performanţă, în favoarea procesorului Intel este de 29%. WPrime 32M – este una dintre puţinele aplicaţii care reuşesc să folosească la adevărata valoare un procesor dual core, fiind totodată şi un bun test de stabilitate. Diferenţa în favoarea procesorului Core 2 Duo: 49%. SuperPrime 0.5 Beta – Deşi încă în stadiu de dezvoltare, acest test se anunţă un real succes, fiind capabil să lucreze cu până la opt core-uri. În acest test, diferenţa de performanţă între Core 2 Duo E6600 şi Athlon 64 3700+ este cu adevărat impresionantă: 75% !
Metabench – reprezintă o suită de teste sintetice care are ca scop diagnosticarea performanţei sub-ansamblului CPU-NB-RAM. Diferenţa înregistrată (în favoarea Intel, bineînţeles): 19%. Nuclearus – dezvoltat de o echipă din Rusia, are ca scop folosirea cât mai eficientă a procesoarelor multi-core. Diferenţa înregistrată aici, logic în favoarea modelului Core 2 Duo: 46%.  
Cinebench 9.5 – o suită de teste destinată domeniului multimedia, Cinebench simulează operaţiuni cum ar fi codarea video sau audio. De asemenea, ştie să utilizeze ambele nuclee (în cazul CPU-urilor dual core). Diferenţa 1core San Diego/1core Conroe = 12%; diferen'a San Diego/Conroe “full power” = 53%.   WinRAR – Benchmark-ul oferit de programul de arhivare WinRAR este unul dintre cele mai interesante, el testând practic viteza de arhivare/dezarhivare a datelor şi implicit procesorul/memorie RAM. Diferenţa de performanţă, în favoarea Intel, este evidenta: 62%. DivX Encoding – bineînţeles, acest test nu putea lipsi, fiind de fapt una dintre aplicaţiile real-life care folosesc intensiv procesorul. A fost folosit codecul DivX 6.6 şi utilitarul Dr.DivX 2.0 pentru a compresa un fişier .vob (DVD-Video) de 127 MB. Pe post de cobai: ultimul capitol de pe DVD-ul original Good Bye Lenin. Setările au fost 128 kbps bitrate audio şi 1000 kbps bitrate video, profilul High Performance. În urma codării a rezultat un fişier .divX de 45MB. Din punct de vedere al framerate-ului, diferenţa de performanţă a fost de 29%, iar din punct de vedere al timpului total necesar operaţiunii de encodare, avantajul introdus de Conroe a fost de 25%. Diferenţa este mai mică decât era de aşteptat, dar aceasta se datorează şi fatului că Athlon64 este optimizat pentru codare video, în timp ce Intel foloseşte numai forţa brută a procesorului. SiSoftware Sandra – este una dintre cele mai faimoase şi complete suite de teste, destinată verificării întregului sistem. Dintre toate, au fost folosite doar trei, si anume cele legate de procesor, memorie şi chipset. Astfel, în CPU Arithmetic s-a obţinut o diferenţă de 61%, în CPU Multimedia de 66%, iar în Memory Bandwidth (care testează lăţimea de bandă obţinută prin conlucrarea chipset-memorie), 25%.   
Iată şi tabelul recapitulativ, cu rezultatele complete: Rezultate şi (în loc de) concluzii Rezultatele pot fi consultate în imaginile/graficele ataşate, precum şi în tabelul general. Fiecare test a avut particularităţile sale. Astfel, placa video introduce limitări destul de drastice ale performanţei, fapt care se poate observa cel mai bine în Unigine (1024x768, High), unde sporul de performanţă adus de Core 2 Duo a fost de numai 0,3 fps ! La polul opus se află benchmark-urile optmizate dual-core (WPrime, SuperPrime, Nuclearus), unde diferenţa de performanţă a fost uriaşă, cele două nuclee ascunse în inima procesorului Intel dezvăluindu-şi adevăratele valenţe. Un test care nu a ieşit aşa cum era de aşteptat, a fost codarea DivX, unde sporul de performanţă, chiar dacă este considerabil, este departe de cel preconizat. Putem presupune că este vina utilitarului folosit, aplicaţie care nu a dat semne că ar şti să folosească ambele core-uri ale procesorului Intel. Câteva idei generale, uşor de sesizat în urma acestor teste: - este ştiut faptul că, pentru a rula jocuri de ultimă oră, este necesară o placă video potentă. Practic, fără un card grafic performant (GeForce 7800/7900/8800 sau Radeon 1800/1900/2900XT) rularea fluentă a celor mai noi titluri are serios de suferit, indiferent de procesorul folosit. Dacă ne gândim la performanţe maxime, soluţia optimă este Core 2 Duo.
- puterea de calcul este foarte mare în cazul procesorului Intel, însă, din păcate, nu este folosită la maximum. După cum se poate observa şi din teste, dezvoltatorii de software mai au mult de muncă la optimizarea aplicaţiilor pentru dual/multi-core. Acolo unde această optimizare există, diferenţa de performanţă este foarte mare şi merită cu prisosinţă preţul cerut.
- pentru cei care încă mai au un sistem bazat pe Athlon 64 şi se gândesc la un upgrade în acest moment, problema s-ar putea pune astfel: dacă nevoia de performanţă este stringentă, atunci upgrade-ul merită făcut. Pentru cei care mai pot aştepta aproximativ o jumătate de an şi nu simt în mod apăsător limitările platformei pe care o deţin, s-ar putea ca răbdarea să le fie răsplătită. Intel X38, DDR3 la un preţ mai accesibil, Penryn, Phenom, etc, toate acestea sunt motive suficient de puternice care să justifice amânarea unui upgrade imediat...
Încheiem aici, cu menţiunea că testul este departe de a fi perfect. S-a încercat găsirea unui compromis ideal între setări, suficient pentru a putea compara cele două platforme şi pentru a oferi mai multe detalii despre diferenţele de performanţă ce apar la aceste frecvenţe. Evident că procesorul Intel, trecut peste 3.0 Ghz nu mai suportă comparaţie cu Athlon, însă este un lucru pe care-l ştim cu toţii de multă vreme. Mai multe imagini pot fi accesate în topicul deschis pe FORUM. |
