Menu Content/Inhalt
Pagina principală
Caracteristicile tehnice ale procesoarelor VIA Nano (Isaiah) Print E-mail
Written by Green Planet   
Thursday, 29 May 2008
Cu ceva timp în urmă, vă informam despre intenţiile companiei VIA de a prezenta la începutul lunii iunie procesoarele Isaiah, produse bazate pe o nouă arhitectură şi menite să apere onoarea firmei în lupta cu inovaţiile Intel Atom. Astăzi, graţie site-ului Hot Hardware, revenim cu noi detalii referitoare la numele şi caracteristicile tehnice ale iminentelor CPU-uri VIA Isaiah...
 
Înainte de a trece în revistă aceste ultime informaţii, ar trebui să spunem că, pentru a desemna seria de procesoare Isaiah, VIA a ales numele de Nano. În mod evident, alegerea unui asemenea nume reprezintă mai mult un joc de cuvinte. În primul rând, VIA a dorit să indice o legătură cu expresia la modă "nano-tehnologie", pentru ca mai apoi, într-o anumită măsură, să sublinieze şi progresul inovaţiilor sale în comparaţie cu procesoarele Intel, ultimile utilizând, precum bine se ştie, numele de Atom. Ar mai fi de adăugat faptul că procesoarele VIA Nano folosesc împachetarea de tip NanoBGA2 (21 x 21 mm), iar suprafaţa totală a miezului este de aproximativ 63 mm², spre deosebire de modelele VIA C7 al căror die are o arie de 32 mm². În fapt, noile dimensiuni ale nucleului VIA Nano survin, în principal, ca urmare a sporirii de opt ori a cantităţii de memorie cache. Pe de altă parte, procesoarele Nano vor fi realizate în procesul tehnologic pe 65 nm, în timp ce VIA C7 sunt produse care au legătură cu litografia pe 90 nm. În prima fază, vor fi prezentate cinci modele de procesoare Nano:
 
 Model 
 Frecvenţă      FSB   
 TDP (max.)
 Consum în repaus
 Cache L2 
 L2100    1.8 GHz
 800 MHz
      25 W
        500 mW
    1 MB
 L2200    1.6 GHz
 800 MHz      17 W
        100 mW
    1 MB
 U2400    1.3 GHz
 800 MHz       8 W
        100 mW    1 MB
 U2500    1.2 GHz
 800 MHz    6.8 W
        100 mW    1 MB
 U2300    1.0 GHz
 800 MHz       5 W
        100 mW    1 MB

La fel ca şi predecesoarele lor, procesoarele VIA Nano vor oferi suport pentru funcţiile avansate de criptare hardware a datelor. În comparaţie cu procesoarele VIA C7, sporul de performanţă propus de procesoarele Nano va fi mai mare de 1,6 până la 3,2 ori. De exemplu, VIA susţine că modelul L2200 (1.6 GHz) va propune un raport productivitate / consum energetic de 1,9 ori mai bun decât un procesor din seria Celeron M care operează la aceeaşi frecvenţă. Cu toate acestea, dacă discutăm în termeni de performanţă absolută, modelul Celeron M 520 nu ar trebui să fie neapărat mai slab. Livrările de procesoare Nano sunt puse în aplicare chiar din această perioadă, sisteme bazate pe asemenea CPU-uri fiind aşteptate în magazine în trimestrul al treilea al acestui an. În fine, nouă nu rămâne decît să sperăm că apariţia procesoarelor VIA Nano va reanima puţin concurenţa pe segmentul corespunzător de piaţă, iar pentru Intel va reprezenta un nou hop în calea ambiţiilor sale monopoliste.
Last Updated ( Friday, 30 May 2008 )
 
< Prev   Next >

Sfarsitul lumii:sfarsitul lumii

Cumpara asigurari online ieftine de la asigurari online

Organizari botezuri: restaurant botez

Bucura-te de petreceri pentru copii cu Vizoo: petreceri copii